De fiecare dată când ajung în grădina de la țară, surprizele nu încetează să mă uimească. Un boboc încântător, o floare pe care nici nu știam că o am, fructe și legume. Poate dacă aș sta mereu acolo, senzațiile ar fi altele.
Nu am niciun merit pentru ce veți vedea mai jos. Eu doar împărtășesc din bucuria de a avea grădină, de a lucra pe verandă (la calculator) aruncând din când în când un ochi către verdele ce mă înconjoară, de a merge cu coșulețul în grădină înainte de ora prânzului – așa, pentru câteva roșii, niște cimbru, ardei iuți, o vânătă, niște fasole verde sau un dovlecel.
Acum un an am vrut să aranjez un mic colț de grădină. Am plantat echinacea, menta pisicii și steaua strălucitoare. De fapt, au mai fost câtea flori în schemă, dar nu au supraviețuit.
M-am trezit cu corcodușe din belșug, ca în multe gospodării de la noi – fructe bogate în vitamine și minerale -, dar destul de subapreciate la noi. După ce ne-am plictisit de compot (nu, nu ne apucăm să facem țuică), mi-a venit ideea să fac chutney. A ieșit foarte aromat, poate un pic cam acrișor pentru gustul meu. Mereu îmi zic să pun mai puțin oțet decât zice în rețetă, mereu uit.
Francezii, de exemplu, au culturi de corcodușe și le folosesc la dulceață, în plăcinte, pentru vin sau brandy. Și le numesc așa frumos! „Mirabelle”. În 1996, corcodușele din regiunea Lorraine au obținut titlul Indicație Geografică Protejată. 75% din producția de corcodușe din lume provine chiar de aici (sursa: tourism-lorraine.com).
Acum când scriu, la sfârșit de august, corcodușele au fost înlocuite de smochine. Cu ele am copilărit. Le-am avut din abundență și mi le-am tot dorit din nou. Acum iată, le mănânc crude, în august – septembrie, sau în dulceață.
Trandafirii apar mereu în grădină, în diverse culori. Am sentimente contradictorii față de ei. Îi respect și admir, ei mă țin la distanță. M-au înțepat deseori când mă apropiam de alte plante de lângă ei.
Dincolo de ce observ prin grădină, de ce pot culege pentru masa cea mai plină de prospețime, e sentimentul de a fi în grădină. E greu de descris, e mai mult de simțit. E incomparabil și de neînlocuit.
Mai jos, e un filmuleț făcut de pe verandă, într-un moment de liniște, chiar dacă ploaia clipocea destul de zgomotos. Pentru mine era liniște și bine. Grădina se bucura. Din păcate și din lipsa de inspirație am trimis filmulețul cuiva pentru a-i împărtăși bucuria. Și a fost trimis mai departe, undeva unde nu aș fi vrut să ajungă nimic. Dar uneori lumina e înlocuită de întuneric pentru a ne oferi lecții de viață.
Grădina nu găzduiește doar plante. Agale se plimbă pisica prin grădină atunci când… nu doarme. Însă doarme mai tot timpul. Într-una din zile când plantam niște flori cu unul din copii, iar pisica, evident, dormea, băiatul m-a întrebat de ce noi muncim și pisica doarme. Chiar așa, de ce? 🙂
De ce merită să te apuci de grădinărit. Chiar și pe balcon
Am dat doar câteva exemple, ca să îți fac poftă de grădinărit.
Dacă încă nu ai o grădină, dar ți-ai dori, poți începe cu plante în glastre pe balcon, în bucătărie. (Poți începe cu ghivece de plante aromatice pe pervazul din bucătărie.) Te poți bucura să le îngrijești, să le vezi crescând. Eu am cultivat anul trecut pe balcon roșii cherry. Iar aici am scris despre mica mea „pădure” de chiparoși de pe balcon.
Grădinăritul aduce o mulțime de beneficii pentru sănătatea fizică și emoțională, chiar și scăderea tensiunii arteriale sau a stresului, susțin unii cercetători. Îți așază gândurile în ordine, îți dă un sens dacă nu-l ai, îți aduce bucurie. Iată alte câteva beneficii (sursă de inspirație healthline.com):
– Grădinăritul înseamnă exercițiu fizic. Confirm! Mă întorc lac de sudoare doar strecurându-mă prin grădină ca să culeg roșii și abia cărând apoi un coș de câteva kilograme. Așadar, până și culesul înseamnă efort.
– După sportul din grădină, urmează un somn mai bun și, dacă e constant, poate duce la scăderea în greutate.
– Grădinăritul îmbunătățește funcțiile cognitive – ajută memoria, de exemplu, susțin cercetătorii.
– Grădinăritul scade anxietatea și crește stima de sine. E minunat să te bucuri de rezultatul muncii tale!
– Grădinăritul ne ajută să ne revenim mai ușor după un eveniment stresant, chiar mai mult decât cititul!
– Ne ajută să petrecem timp de calitate în familie sau cu prietenii.
– În grădină îți poți folosi și creativitatea. Poți face paturi de flori, poți alege ce și cum să cultivi anumite plante.
– Și nu în ultimul rând, dacă îți cultivi propriile fructe și legume, știi ce mănânci!
Mai jos, un exemplu de grădinărit pe balcon pas cu pas.
Sursa: youtube.com/@Her86m2, her86m2.com
Comentarii recente