Nu știu dacă vă spune ceva Gorjul, în afară de operele genialului Brâncuși, însă după o excursie de câteva zile, am deja câteva povești interesante și puncte de atracție de prin județ. În caz că drumurile vă duc pe acolo.

șușița
restaurant Europa
Transalpina
Masa tacerii
susita

Unde ne cazăm

În primul rând, unde ne cazăm? Ei bine, noi am ajuns într-un sătuc de care nu mulți au auzit, deși, aveam să aflu, a dat țării șapte generali. Se numește Rugi și găzduiește o modernă pensiune. Aici ne-am simțit mai bine decât la hotel. Asta, pentru că are o curte întinsă, cu un foișor perfect pentru relaxare și pentru micul dejun. Da, aici puteți lua și un mic dejun bogat, cu produse de-ale locului. Pensiunea se numește Hortopan și aparține urmașilor generalului cu același nume. În afară de atmosferă, curățenie și calitatea micului dejun, acolo m-au impresionat oamenii. Cel puțin, îți dădeau impresia că le pasă de tine.

 

Ce să vizităm

În primul rând, nu te lasă sufletul să ajungi în Gorj și să nu treci să-ți încânți privirea pe la operele lui Brâncuși din Târgu Jiu. E greu să exprimi în cuvinte sentimentul pe care îl ai, de exemplu, în fața Coloanei Infinitului. Pace, liniște, măreție. Așa te întrebi cum a putut marele sculptor să realizeze aceste opere care rezistă în timp. Care uimesc prin simplitate și în același timp prin emoția pe care o transmit. Și îți amintești pentru o clipită că omul este creator. Că dacă dă frâu liber acestei capacități cu care a fost înzestrat, rezultatul nu poate fi decât extraordinar. 

După această încântare a spiritului, poți trece la papilele gustative, dacă tot ai ajuns la Târgu Jiu. Pe malul Jiului, găsești un loc renumit, cu o terasă unde te poți relaxa și răcori. La Cofetăria Vîlceanu, locul cu pricina, poți savura o delicioasă înghețată de alune, care merge bine lângă o cupă de înghețată de cafea. Iar dacă vrei mai mult decât o înghețată, acolo te așteaptă un profiterol pe cât de savuros, pe atât de greu de răzbit: este enorm. Oricum, ai tot felul de prăjituri și de feluri de înghețată de unde poți alege.

Coloana infinitului

 

 

 

mere

Mai departe, pe Defileul Jiului

Pe Defileul Jiului, printre versanți îmbrăcați în pădure deasă, poți ajunge la frumoasa mănăstire Lainici, la 32 km de Târgu Jiu.

Nu departe de Bumbești Jiu, cum intri în defileu, dai de terasa Europa – asta, ca să știi și un loc de masă decent din zonă. O găsești după restaurantul Vișina. Despre el, nu pot spune nimic. Nu m-am oprit acolo.

De la Rugi, poți ajunge repede la Cascada Șușiței, din satul vecin Curpen. Și poți găsi pe drum, de fapt, cam peste tot în județ, locuri frumoase de picnic lângă vreun râu limpede și plin de vioiciune.

 Dacă vrei să continui explorarea, nu departe de Bumbești Jiu, la vreo 36 km, se află singurul oraș de munte din România, Novaci. Iar de aici te poți aventura pe Transalpina, ca să admiri zona de sus, de pe munte, sau chiar să mergi mai departe până în Alba.

În apropiere de Novaci am descoperit o frumoasă pensiune cu terasă, unde mâncarea a fost delicioasă. Se numește La pădure, în satul Hirișești, și chiar se află lângă o minunată pădure tânără. Locul e foarte plăcut și cred că acolo mă voi caza când voi vrea să ajung iarăși la Transalpina.

Poarta sarutului

 

 

 

parc Brancusi

Cam atât despre Gorj. Nu m-am așteptat să găsesc locuri atât de frumoase acolo și să nu mă plictisesc în cele câteva zile în care am stat pe meleagurile lui Brâncuși.

Ce am ratat, dacă a zburat timpul: Polovragiul și Baia de Fier (Peștera Muierilor în apropiere) și Tismana (cu a ei mănăstire cea mai veche din Țara Românească). Desigur, cred că mi-au scăpat mai multe, însă vă las pe voi să completați ce am omis, în secțiunea dedicată comentariilor, eu având scuza că sunt de la malul mării.

error

Ți-a plăcut? Ne bucurăm să duci vorba mai departe.