Unde gasim iubirea pe care o asteptam de la ceilalti? Ne dam seama de ea?
Sunt intrebarile care m-au framantat ieri, cand am citit un articol dat de Cristina, de pe www.psychologytoday.com. Povestea este induiosatoare si atat de adevarata! Pentru fiecare dintre noi.
Pe scurt, Amy Przeworski, autoarea articolului, povesteste stradaniile ei de a castiga inima tatalui sau. Cand acesta a murit, Amy a trait dezamagirea de a nu-l fi cunoscut cu adevarat si de a nu-i fi simtit dragostea.
Totusi, si-a amintit ca, pe timpul facultatii, tatal sau ii dadea, ori de cate ori ajungea acasa, conserve cu supa de pui. Multe. Foarte multe. De ordinul zecilor. Pentru momentele cand era bolnava, flamanda seara tarziu sau cand nu putea sa-si gateasca altceva.
Tatal sau insa nu a imbratisat-o in momentele atunci cand se simtea ranita, nu a dansat vreodata cu ea, nu a ascultat intamplarile de la scoala.
Nu i-a pregatit un tort aniversar sau nu a laudat-o pentru succesele sale. Si nici nu a stat la coada ca sa-i cumpere jucarii de Craciun. Nu a facut nimic din ceea ce ea astepta ca dovada a iubirii lui.
Cu toate acestea, dragostea pentru ea a fost mereu prezenta, ascunsa in cele 50 de conserve cu supa…
Probabil, fiecare dintre noi are asteptari legate de felul in care cei care ne iubesc ar trebui sa ne arate dragostea lor.
Din (ne)fericire, dragostea se ascunde in cele mai ciudate si mai neasteptate locuri: in cozonacul bunicii, in zacusca facuta de mama sau chiar intr-o conserva de supa de pui.
Trebuie doar sa intelegem cum ceilalti sunt diferiti de noi, gandesc altfel si se exprima altfel. Sa acceptam faptul ca nu stim ce gandesc decat daca ii intrebam. Sa le acceptam iubirea asa cum o vad ei si sa le daruim iubire neconditionata.
Foto: © Zkruger | Dreamstime.com
Comentarii recente