Ieri am fost in Carrefour sa iau creveti. I-am pregatit cum se fac in mod obisnuit – simplu, cu usturoi si chilli. Dar nu despre asta voiam sa scriu, ci despre faptul ca iarasi m-am plictisit la coada la casa si am tras cu coada ochiului la produsele cumparate de altii. Si uite asa ajung sa fac mari eforturi sa nu critic, sa nu emit judecati de valoare, sa nu evaluez lumea dupa ce are in cosul de cumparaturi. Dar e greu. Foarte greu.
In fata mea era un cuplu de tineri eleganti, aranjati, care insa cumparau o punga mare cu pangasius. Din cate stiu, e un peste care traieste in Mekong, unul dintre cele mai mari fluvii ale lumii, care este insa foarte poluat din cauza deversarii deseurilor industriale (concentratie mare de mercur si de arseniu, care a dus la scaderea drastica a populatiei de delfini si a adus multe boli in randul populatiei care se hraneste cu pesti din acest rau si care bea apa de aici); mai mult, Mekongul este poluat de insasi cresterea si procesarea acestui peste in delta sa. Pangasius este, asadar, un peste toxic. Dupa ce m-am lovit de aceasta informatie, nu mai vreau sa aud de el si nu pot sa stau linistita cand il vad la supermarket.
Dupa ce m-a intrigat punga de pangasius din fata mea, am aruncat o privire in spate si m-am intalnit cu o cutie de margarina si o punga de “condimente” (amestecul acela de condimente, legume – daca chiar e ce scrie pe punga -, multa sare si ceva E-uri, care, intr-adevar, fac mancarurile destul de gustoare; dar daca sunt nesanatoase, ce folos?). Din nou, dezamagita.
Ca sa nu ma plictisesc, am auzit si o discutie in care doi tineri erau foarte multumiti ca gasisera paine calda si ca e bine ca au luat doua bucati, ca o vor termina imediat. Nu e prima data cand intalnesc acest criteriu de cumparare a painii – este “nemaipomenit” daca e calda si daca ajungi sa mananci la o masa cate una de caciula. Voi ce credeti?
Sunt foarte curioasa cati dintre noi stim, asadar, sa facem cumparaturi? Si cati ar vrea sa stie? Cred ca pentru multi este total neimportant si prefera sa traiasca in ignoranta.
Sunt oameni şi oameni.. Poate nu toţi au timp să se documenteze sau pur şi simplu nu le pasă. Şi eu trag cu ochiul în cărucioarele altora şi mă minunez câte tâmpenii consumă. 🙂 La mulţi ani!
Si faptul ca nu aloca timp si ignora atatea nu cumva se datoreaza educatiei primite in familie de mici? Cum facem sa-i convingem pe parinti ca trebuie sa aloce timp educatiei culinare si sa nu ignore informatiile despre hrana sanatoasa???
Prin campanii puternice sustinute de massmedia, prin scoli la sedintele cu parintii. Alte idei?
Si eu ma uit in cosuri si comentez. De fapt comentez cu cei care sunt importanti pentru mine si cu cei care-s oarecum receptivi. Consider ca tu faci foarte mult bine cu blog-ul. Massmedia la noi are alte subiecte si scoala ar putea sa schimbe ceva, dar la cat de nemotivati sunt profesorii …
@Andreea: Multumesc mult pentru mesaj. Si cand ma gandesc ca si profesorii au copii… Putina empatie n-ar strica.
Buna Elena,
e clar ca suntem .. condamnati la propria „nefericire” a lipsei de informatii minimale de bun-simt.
pana nu ai un colestrol sau ceva care sa te trezeasca la realitatea pur „stiintifica” de a te documenta, de a stii ce trebuie sa mananci si ce sa eviti sa consumi in cantitati MARI, e ca fumatorul care nu a facut o criza de inima.. si se lasa 2 saptamani de tigari, speram, ca sa lasa de tot, in urma spaimei. E un bun prieten teama de moarte.
Astfel – nivelul civilizatiei e mediocru din propria vina, e clar ca nu trebuie mancata multa paine, eventual de loc pt ca da dependenta, e sanatos sa mananci fara paine sau cat mai putina, nu a zis nimeni sa nu mananci deloc.
E clar ca pangasios e o bomba biologica (mai mancam un neutron, doi….)
E clar ca toti afaceristii vor sa vanda o „ciocolatica” sau o „supitza” si marketingul se cheama otravire sub forma unei publicitati frumoase, paradisiace, bine intentionata cu continut toxic, cu rezultate dezastruoase. Cui ii pasa? Celor care vand si fabrica produsul si au si ei copii? Celor care cumpara?
Stim ce cumparam? Aiurea. Vedem peste cativa ani la analizele care ti se fac la medicina muncii 😉 Atunci o sa ne luam 3-4 ore sa parcugem o serie de materiale cu caracter punctual, care reprezinta efortul intelectual de a te durea capul.
Mai bine fara stress….dar liber la paine, glumesc!
(unii poate nu au ce sa manance, scuze exista destule)
Buna, Stefan. Ai pus punctul pe i. Foarte frumos comentariul tau. Multumesc!
iadu e pavat cu intentii bune. raiul e pavat cu intentii rele
@Stefan: nu zic sa nu ne informam, dar de aici pana la a crede ce zice mencinocopschi …. nu mai pic in capcana asta! Eram si eu dintre cei care credeau tot ce zicea … pana cand a zis ceva ce stiam sigur ca e gresit si am inceput sa ma documentez mai bine asupra a ce spune. Daca ati sti cate chestiuni gresite emite, nu v-ar veni sa credeti. Pe langa faptul ca Institutul de Cercetari Alimentare este un SA, nu e un institut propriu-zis, Mencinicopschi cam incalca legea spunand ca este specialist in nutritie umana, pentru ca el este chimist – e ceva diferenta. Ma rog, ideea e ca am gasit mai multe persoane care sunt chiar mai revoltate ca mine – de exemplu
@Maria: Nu pot deschide linkul de la tine.
Exista o multime de informatii in jurul nostru de care ne lovim zilnic. Problema e ca e destul de greu sa alegem dintre ele pe cele corecte si cu adevarat utile. Sunt sigura ca este un sambure de adevar in ceea ce spune Mencinicopschi. Imi pare totusi rau ca nu sunt chimista ca sa pot aprecia ce este si ce nu este corect.
Parerea mea este ca, atunci cand ne este prezentata o situatie ca fiind destul de rea, tendinta noastra este sa nu-i dam crezare; sa cautam argumente ca sa o combatem. Este pana la urma un mijloc de aparare al creierului ca sa nu intram in panica. Si este mai usor sa ne spunem ca situatia cu pricina nu este atat de rea, decat sa facem o schimbare de amploare in viata noastra.
vine iadu.. a venit iadu…. mai bine nu citi, ca sa poti sa mai te bucuri de mancare…
@Stefan: Cine stie cate sunt adevarate? Cine stie cate alte informatii ne lipsesc despre mancare? Nu degeaba visez sa am propria gradina. Doar ca sunt constienta ca, oraseanca fiind, mi-ar fi foarte greu sa ma adaptez…