Dupa o saptamana, iata ca ma apuc si eu sa astern pe hartie povestea workshopului meu de psihonutritie.
Sa o iau cu inceputul. Adica, e vorba de alegerea margelelor. Plina de incantare am fost cand am descoperit ca noile mele margele BonBons, nepurtate inca, se potrivesc cu pantofii mei preferati cu toc. Asta, pentru ca au un varf bleumarin, exact ca margelele.
Pentru ca nu m-am priceput niciodata sa imi cumpar haine, nu am stiut prea bine cu ce o sa port margelele. Si abia cand au ajuns la mine am avut marea revelatie! Aha, pantofii cu varf bleumarin. Un cuplu perfect pentru workshop! (Da incredere in propria persoana si mai atenueaza teama de vorbit in public.)
De ce va tin in suspans cu niste pantofi? Pai, sa nu credeti ca chiar am ajuns la wokshop cum am planuit. Nici macar la ora la care am vrut.
M-am trezit de dimineata cu nori si atmosfera intunecata pe geam. Dupa ce, noaptea, batuse cu piatra de se zguduise casa. Si cand mi-am aruncat privirea in curte, am vazut ca marul, mai ieri plin cu flori, acum ramasese impodobit doar cu doua. Doua floricele albe-roz, delicate, in tot pomul! Sa-mi vina sa plang, nu alta.
Iata cum aratau merele acestui minunat pomisor intr-un octombrie cu zapada, acum vreo doi ani.
Dupa doua-trei ceasuri, pe la orele pranzului, ma tot intrebam daca mai vine cineva la workshop pe vremea asta (pantofii cu toc erau taiati de pe lista). Si rochia alba cu floricele galbene, caci cu entuzism ma pregatisem initial de workshop si mi se parea normal sa am un aer primavaratic.
Vremea de-afara m-a facut sa ma imbrac tern. Dar nu, nu am renuntat la BonBons! Margelele nu s-au lasat impresionate de vremea de-afara care-mi schimbase celelalte planuri.
Bun! Plec de acasa cu vreo doua ore mai devreme, caci sotului i-a aparut o urgenta in program. Si, cu toate planurile mele, am ajuns exact cu o ora inainte la destinatie. Ma rog, mi-a folosit. Am avut timp sa ma familiarizez cu locul, sa fac cateva fotografii si sa-mi instalez retroproiectorul. Personalul de la Share Cafe a fost dragut. M-a ajutat cu tot ce am avut nevoie. Nu am avut ocazia sa ma intalnesc cu organizatorii evenimentului, dar a fost totul OK.
Si asa am ajuns sa imi plimb laptopul pe la workshopuri, laptopul meu care nu are tastele virgula, k si l. E ca o batrana fara dinti. Ma si intreb ce gandesc oamenii din jur. Cand ai copii, controlezi lucrurile intr-o mica masura si cam trebuie sa te obisnuiesti cu asta. Iar laptopul meu stie bine ce zic. Daca as incerca sa scot taste, cred ca nu as reusi. Baietii mei insa s-au priceput foarte bine la asta. Cand aveau vreo 2 ani.
Psihonutritie la Share Cafe
La workshop m-am simtit minunat. Am cunoscut oameni frumosi, care vor sa se inteleaga pe sine si sa aiba grija de propria persoana.
M-am odihnit la sfarsit, dupa o ora de vorbit, sorbind dintr-un ceai de rooibos si vanilie si ascultand impreuna cu ei un capitol audio din cartea mea. Am impartit magnetii de frigider care te-mpiedica sa mananci atunci cand ar trebui sa te relaxezi, sa te plimbi, sa fii furios, sa ai grija de tine etc. Despre povestea lor, alta data.
Ca am plecat de acolo fericita (si cu capul in nori) mi-am dat chiar eu seama, cand nu am gasit intrarea la metrou, in pasajul de la Universitate. Desi am trecut pe acolo poate de sute de ori!
Ce am invatat despre mine, dupa acest workshop:
- ca imi place sa ma aud vorbind;
- ca intotdeauna am de invatat de la cei pe care vreau sa ii invat;
- ca uit lucruri („Ah! As fi vrut sa le spun si asta, si ailalta” – gandesc eu dupa o ora, doua, trei);
- ca sunt hiperresponsabila (Si-a facut toata lumea „temele”? Am facut toti calcule corect la nota de plata? Si-a luat toata lumea cate un magnet? s.a.m.d.);
- ca nu pot manca nimic inainte de eveniment. Pai, am emotii. Le traiesc pe ele. Nu le mananc cu mancare! (Ca dau dureri de stomac.);
- ca planurile de acasa, legat de cursul evenimentului, ies cam in proportie de 60-70%. Restul? Adaptare, improvizatie, creativitate.
Le multumesc celor care au facut un efort, pe o vreme bacoviana, sa-si indrepte pasii in str. Olari nr. 8. Un loc de poveste si de povesti. Ma voi intoarce aici cu prietenele mele, cand se va face vreme frumoasa, ca sa stau in curte la o cafea cu lapte si un pain au chocolate.
Si pentru ca a fost frumos si mi-a umplut sufletul, m-am gandit sa repet experienta. Dar nu aici, ci prin tara.
Asa ca, dupa Pasti, o sa ma gasiti din cand in cand printr-o ceainarie/librarie/cafenea vorbind despre emotii, relatia cu mancarea, imagine de sine, implinire, autenticitate, dieta tinuta si cu sufletul, nu doar cu trupul. Ma rog, idei de psihonutritie. Fiti pe faza, ca sa stiti cand si unde, daca nu sunteti din Bucuresti!
Comentarii recente