Suntem atenti atunci cand vorbim cu cineva si ne cantarim cu grija cuvintele. Suntem atenti cand scriem un e-mail (si eram si mai atenti cand redactam o scrisoare). Suntem atenti la cel mai mic detaliu din serialul preferat.
Suntem atenti chiar si atunci cand mergem, desi e o activitate automata, asta ca sa nu ne trezim in vreo groapa sau gramada pe trotuar. Dar de ce majoritatea dintre noi nu suntem atenti la masa?
E o activitate prea putin importanta? Credem ca ne descurcam atat de bine cu mancatul asta, ca il putem ignora linistiti chiar cand suntem in “procesul functiunii”?
Nu cunosc toate motivele. Stiu sigur insa ca trebuie sa renuntam la aceasta obisnuinta cu efecte nedorite, pe care o sa le resimtim la un moment dat. Daca nu chiar imediat, dupa masa.
Tocmai am citit in cartea “101 de trucuri…” ca s-a facut un studiu la Universitatea Cornell, probabil la Food Lab, legat de consumul de popcorn in sala de cinema. Li s-a dat subiectilor cate o galetusa plina cu floricele. Unii au primit o galetusa medie, iar altii, una mare. Amanuntul picant este ca popcornul era vechi de cinci zile – iar subiectii nu stiau asta!
Cei mai “norocosi”, care au primit galetile mari, au mancat cu 53% mai multe floricele decat ceilalti. Cu siguranta ca nu au mancat pentru ca le-a placut popcornul, ci pentru ca erau obisnuiti sa manance floricele in timp ce se uita la film (mai ales ca in sala se auzeau… rontaieli). Nu au fost insa atenti la ce bagau in gura. Daca ar fi fost atenti la gust, probabil ca ar fi mancat mult mai putin sau chiar deloc…
Asa ca, inainte sa te asezi la masa, propune-ti sa fii atent la ce mananci. Iar daca nu ti-e prea clar daca, de obicei, te concentrezi sau nu la masa, gandeste-te:
– Daca volanul masinii tale are urme de maioneza sau ketchup
– Daca tastatura de la serviciu e cam lipicioasa
– Daca, rasfoind cartea ta preferata, pot sa-ti spun ce ai mancat aseara la “cina”
– Daca nu reusesti sa spui in 10 secunde trei ingrediente de la masa pe care tocmai ai terminat-o
– Daca “iei cina” mereu alaturi de personajele din telenovela ta preferata
– Daca nu stii ce culoare a avut farfuria in care ti-ai luat pranzul la restaurant
Si nu uita ca poti renunta la o obisnuinta in 21 de zile!
Foto: © Denis Raev | Dreamstime.com; Foto header: Pixabay.com
Ultima data cand am fost la film (intr-un mall) in sala mirosea mai ceva ca la un fast food: prajeala, grasime si arome de usturoi. Si sunetele erau pe masura. Cred ca tine cumva si de bunul simt al fiecaruia sa-i respecte macar pe ceilalti, daca nu-si respecta propriul organism.
Parerea mea este ca, daca nu-ti respecti propriul organism, sunt sanse mici sa-i respecti pe ceilalti…
Cand mai ajung si eu la film , de obicei imi ascund in rucsac 2 banane si un nectar tedi ( nu fac reclama !) dar nu imi place sa mananc floricele , daca am pofta le mananc acasa , ca sa nu mai vorbim si de mirosul lor si de zgomot , nu stiu daca ati observat dar marea majoritate a cinematografelor se afla in malluri ca sa te ademeneasca si mai mult cu fel si fel de cumparaturi dulci sau sarate , sunt atatea asa zise cafenele cu dulciuri ,,delicioase,, care arata foarte bine , de te face sa se invarte cu tine mallul , nu alta , ca sa nu mai aducem aminte si de vestitlel fast fooduri care se afla in apropierea cinemaului , eu zic ca este o tactica d emarketing , de unde toata lumea are de ,,castigat,, ! nu-i asa ???
Aproape toata lumea 🙂