Azi e o zi insorita. Cel putin pentru mine, pentru ca am citit prima interviul de mai jos :). Un interviu care m-a facut sa ma simt excelent, sa ma relaxez, sa ma amuz, sa ma incarc de energie si de optimism.
Caci nu se poate altfel atunci cand vorbesti cu cineva care si-a gasit menirea si face lucruri atat de frumoase si de utile celorlalti. Este un interviu cu Ioana de la Dragosteadinfarfurie.ro (pe care am cunoscut-o pe cand lucram la Good Food) despre arome indiene, carti preferate, deserturi reconfortante, pasiunea pentru psihologie si pentru gatit (care, surpriza!, merg mana in mana) si, nu in ultimul rand, despre un meniu de savurat in doi.
”Mi-am dorit ca mancarea sa nu mai fie plictisitoare”
Cand ti-ai dat seama ca iti place sa gatesti?
O, de cand eram copil! Imi placea la nebunie sa ma joc cu aluaturi, sa fac clatite, inghetata si crema pentru prajituri. In liceu mereu conduceam “comitetul” responsabil cu mancarea la petrecerile noastre (faceam pateuri, pizza, rontzanele de genul asta). Dar pasiunea cea mare am descoperit-o de-abia pe la 19 ani, cand mi-am dorit ca mancarea sa nu mai fie plictisitoare. Devoram emisiunile culinare (Jamie Oliver, Gordon Ramsay si Anthony Burdain erau zei pe care ii veneram) si am capatat dependenta de condimente.
Iti mai aduci aminte primul fel de mancare gatit de tine de care ai fost foarte incantata?
Sincer, nu imi aduc aminte. In general sunt foarte incantata cand preparatul iese mai bine decat ma asteptam, mai ales cand sunt spontana si “inventez” chestii de moment. Cel mai mandra ma simt de crema de ciocolata pe care o folosesc la foarte multe preparate.
Studiile pe care le-ai facut in gastronomie au schimbat ceva in preferintele tale culinare?
Categoric. Am devenit mult mai pretentioasa in ceea ce priveste prepararea mancarii. Imi dau seama imediat de erorile tehnice care au fost executate si identific de cele mai multe ori ingredientele dubioase folosite (de exemplu margarina, vegeta sau un ulei refolosit de multe ori). Ca sa imi rafinez gustul, mai fac degustari in orb ale ingredientelor (ca in concursurile gen Top Chef), iar cand mananc mereu imi descriu in minte mancarea, incercand sa folosesc cat mai multe adjective si comparatii. Poate ca suna nebuneste, dar e ceva ce imi place sa fac, ma ajuta sa ma cunosc pe mine mai bine si sa ma raportez altfel la mancare. Dar nu vreau sa fiu snoaba, stiu ca mai am multe de invatat si ca domeniul culinar e intr-o continua schimbare. La fel sunt si preferintele mele culinare.
Care este bucataria care te atrage cel mai mult?
Desi prima iubire am purtat-o pentru bucataria italiana, acum sunt inca in faza in care ador bucataria indiana. Iubesc aromele puternice, combinatiile mai neobisnuite pentru noi, tehnicile de gatit diferite de-ale noastre, dar si simplitatea preparatelor. Avand prieteni indieni, din diferite zone ale Indiei, am tot invatat despre bucataria lor traditionala. Este uimitor cat de mari sunt diferentele de la o zona geografica la alta, in interiorul aceleiasi tari. La fel si cum religia influenteaza gastronomia. Fara niciun dubiu, mancarea reflecta cultura si stilul de viata ale fiecarui popor. Iarasi ajung sa fac legatura intre mancare si oameni :).
”Cel mai reconfortant desert este o placinta sau tarta de mere fierbinte, pe care se topeste o cupa de inghetata de vanilie.”
Care este desertul tau preferat?
Primul impuls ar fi sa spun ciocolata. Dar nu o sa aleg varianta asta. Pentru mine, cel mai reconfortant desert este o placinta sau tarta de mere fierbinte, pe care se topeste o cupa de inghetata de vanilie. Nu i-as rezista niciodata.
Daca ar fi sa convingi pe cineva sa se apuce de gatit, ce i-ai spune?
I-as spune povestea mea, cum m-am apucat eu de gatit si cum mi-a modificat acest lucru cursul vietii. I-as descrie in detaliu mancarurile mele preferate, apoi as ajunge la cat de importante sunt mesele luate in familie sau intre prieteni. Factorul uman, in opinia mea, este cel mai important ingredient atunci cand vorbim de mancare. Mizez mereu pe umanitate si pe relatiile interpersonale.
Numeste 1-2 tehnici din bucatarie care ti se par destul de complicate, dar pe care le folosesti uneori cand gatesti.
Aici deja ma bufneste rasul pentru ca mintea se duce direct la deserturi. Poate ca nu sunt inca aliniata cu latura mea feminina si fug sa fac deserturi complicate. Fug de posat torturi si cupcakes si de alte chestii girlie. Dar le fac mai ales pentru cei dragi. In rest, nu prea mi-e frica de tehnici. Mai am emotii cand bat frisca si cand fac aluaturi de prajituri fara agent de crestere (miscarile trebuie sa fie foarte delicate cand incorporezi faina in albusurile batute, pentru ca prajitura sa iasa pufoasa si lejera). Delicatetea nu e chiar punctul meu forte 😀 Prefer sa toc, sa sotez, sa transez, sa flambez, sa framant – in mintea mea asociez tehnicile culinare cu latura masculina.
Care este cartea ta preferata cu retete?
Jerusalem a lui Ottolenghi – in afara de retetele minunate, am invatat foarte multe despre cultura locuitorilor din Ierusalim. Plus o gramada de tehnici noi – cel mai bun humus mi-a iesit dupa reteta lui Ottolenghi. Iar in ceea ce priveste celelalte retete, nu am dat niciodata gres. Am mereu incredere, parca retetele lui sunt fail-proof. Iar pe locul al doilea, am un retetar clasic de bucatarie – ceva ce cred ca are orice bucatar profesionist la indemana.
Daca ar fi sa imbunatatesti un fel de mancare, sa zicem sarmale, ce ingrediente ai adauga?
Aici ai atins un subiect delicat. De obicei, prefer sa respect retetele traditionale si in momentul in care mi-am gasit, sa spunem, reteta „perfecta”, nu prea mai e loc de imbunatatiri. Pentru sarmale eu cred ca mi-am gasit aceasta combinatie – folosesc in cantitati egale carne de vita si carne de porc (cea de porc, de obicei mai grasa ca sa nu iasa sarmalele tari), orez in proportie de 80 g la 1kg de carne, ceapa calita (impreuna cu orezul), cimbru, sare, ienibahar şi, mai nou, am descoperit ca imi place sa adaug ardei gras rosu tocat marunt. Iar in cratita mereu adaug costita afumata taiata cubulete, foi de dafin si suc de rosii. Referitor la alte retete, mereu fac research inainte sa fac modificari majore la retete noi, iar cand e vorba de retetele mele, ma ghidez dupa instinct si gustul personal.
Construieste-ne un meniu pentru o zi petrecuta cu persoana iubita, daca tot suntem in luna indragostitilor.
Vai! 🙂 Aici cred ca e mai bine sa ma gandesc la chestii mainstream pentru ca, din punctul meu de vedere, as alege mai degraba un meniu foarte masculin. Dar pana la urma nu m-ar deranja un mic dejun la pat cu pancakes (dulci sau sarate) şi Mimosas. Sau chiar oua florentine. La pranz, un burger gourmet – cu salata si cartofi copti – ceva si pentru gustul lui :D. Iar la cina, fructe de mare la gratar (sau paste cu fructe de mare – ma gandesc la caracatita tanara si midii, yum!), vin si un desert lejer, aerat – un mousse au chocolat cu un strop de whisky. Texturi si arome sa fie!
Stiu ca de Craciun si de Pasti ne incanti cu niste cozonaci minunati. Ce au ei deosebit fata de cozonacul bunicii, de odinioara?
Aici prefer sa imbin traditionalul cu gusturile moderne. Am pastrat aluatul pe care l-am invatat de la ea (bunica facea cozonaci tot cu drojdie, dar as vrea sa invat sa fac si cu maiaua clasica), cu multe oua, unt gras si lapte integral, inclusiv tehnicile de framantat si toate etapele in care aluatul trebuie sa creasca. Ce am adus eu nou sunt tipurile de umpluturi folosite. De fapt, tot bunica m-a inspirat. Eu, cand eram copil, nu ma atingeam de cozonacul cu nuca, iar ea imi facea special pentru mine cozonaci cu ciocolata si stafide. Nu am apucat sa invat de la ea reteta de crema pentru ca s-a stins din viata cu mult inainte ca eu sa ma apuc de gatit. Mama a fost cea care m-a initiat in arta cozonacului. Asa ca am ales sa le ofer si clientilor mei o experienta ciocolatoasa in ceea ce priveste cozonacii. Iar ingredientul-surpriza sunt portocalele confiate, pe care le prepar chiar eu. Combinatia ciocolata + portocale confiate nu da gres – am incercat-o si in trufe, ca topping pentru pancakes, in cornulete, briose. Dar, cum ziceam, tin la traditional si mereu fac si cozonaci clasici cu nuca.
” Mi se umple sufletul de bucurie cand aud ca exista persoane care gatesc din placere dupa retetele postate de mine.”
Esti autoarea blogului dragosteadinfarfurie.ro. Care este povestea lui?
Povestea lui am scris-o chiar de curand pe blog. Mi-am pus sufletul in cuvintele alea, nu e nimic inflorit. Pe scurt – blogul este dedicat prietenilor si familiei, pentru ei am dorit sa adun retetele laolalta, pentru ei si pentru alti doritori de retete si de bucate sincere. Mi se umple sufletul de bucurie cand aud ca exista persoane care gatesc din placere dupa retetele postate de mine. Cele mai multe laude le-a strans supa de linte – multi au facut o adevarata obsesie pentru ea :).
Esti pasionata nu doar de gatit, ci si de psihologie. Cum se imbina cele doua?
Ele se imbina foarte bine, mai ales sub umbrela terapiei ocupationale. Stiu ca multi se socheaza cand afla ca acestea sunt marile mele pasiuni, dar uite ca functioneaza si se completeaza in ceea ce priveste ocupatia mea. Nu e un secret ca gatitul este foarte terapeutic din mai multe puncte de vedere: inveti sa mananci mai sanatos, te ajuta sa legi relatii mai stranse cu oamenii, te disciplineaza, te relaxeaza, te face sa te simti util, gestionezi mai usor inclusiv relatia pe care o ai cu mancarea.
”Nu ma vad stand in picioare 15 ore pe zi ca bucatar la 60 de ani.”
Cum iti vezi cariera, in gastronomie sau in psihologie?
Desi la un moment dat imi doream foarte mult o cariera in gastronomie, m-am intors la prima dragoste – psihologia. Aici e foarte mult de spus. Cred ca o cariera in psihologie are mai mult de oferit pe termen lung decat cea in gastronomie. Si din motive practice, dar si ca securitate a jobului. De exemplu, nu ma vad stand in picioare 15 ore pe zi ca bucatar la 60 de ani, pe cand ideea de a gestiona propriul cabinet de psihoterapie ma incanta foarte mult. Fiecare meserie are latura frumoasa, iar ca pasiune mi-ar fi greu sa aleg doar una din cele doua, dar din punctul de vedere al unei slujbe pe termen lung psihologia ramane pe primul loc.
Angajat sau intreprinzator? De ce?
Intreprinzator, fara discutii. De ce? In primul rand, pentru libertatea deciziilor, apoi pentru motivatia de a lucra eu pentru mine, pentru flexibilitatea programului de lucru, pentru punerea in practica a propriilor idei, pentru adrenalina asumarii riscurilor (care sunt multe), pentru numarul redus de compromisuri, pentru satisfactia de la finalul oricarei zile de lucru.
Cum crezi ca ai putea folosi cunostintele de psihologie pentru a ajuta oamenii sa isi imbunatateasca relatia cu mancarea?
Aici inca am foarte multe de invatat. E important sa privim relatia cu mancarea care ne-a fost inradacinata de parintii nostri, mai ales de mama, in copilarie. De aici porneste totul. Relatia noastra cu mancarea este foarte strans legata si de relatiile pe care le avem noi cu noi insine, dar si cu cei din jur. Factorul uman este foarte important. Mi-ar placea sa distrug din frica pe care o au oamenii fata de mancare si de gatit. Pentru ca nu e nimic de speriat. Mancarea e hrana pentru trup, dar si pentru suflet. Si nu in ultimul rand mi-ar placea sa duc la constientizarea ca exista foarte multe cazuri de tulburari alimentare care sunt trecute cu vederea. Aici, si factorii socio-culturali isi pun amprenta pe aceste probleme, dar nici literatura de specialitate nu prea exista la noi (cel putin, in tratatele de psihoterapie sunt cam neglijate aceste aspecte). In mare parte, as dori sa merg pe latura terapiei ocupationale.
Comentarii recente