Dupa patru zile de la prima mea conferinta de Food Psychology, iata ca ma mobilizez sa va povestesc cum m-am trezit in fata a zeci de oameni si ce a inseamnat sa vorbesc in fata lor 45 de minute.
Pai, sa incep cu ce s-a intamplat de dimineata. M-am trezit singura, inainte sa sune ceasul, si asta e un sentiment placut. Dar, stupoare!, am constatat imediat ca ma doare gatul. Instantaneu, am facut un rationament simplu (si terifiant!): asta inseamna ca pot sa nu mai am voce la un moment dat sau sa ma apuce un acces de tuse de sa nu ma mai opresc pana la sfarsitul conferintei – un gand care pur si simplu mi s-a parut infricosator. (Colegul de camera imi spune: “Cred ca in realitate nici nu-ti doreai sa vorbesti in conferinta, iar acum organismul tau te… apara, tine cont de dorinta ta! :))
Cum am fost prezentatoare la 6 ani si am incurcat rata cu gasca
Ma tot gandeam inainte de conferinta ca am mai participat eu pe la evenimente ca speaker, dar nu am fost niciodata singura – adica, sa vorbesc doar eu si sa acopar o ora-ntreaga! Cred ca mai mult de 20 de minute nu am vorbit liber niciodata. Ma rog, am mai fost prezentatoare la 6 ani, la serbarea de la cursul de chitara, si am incurcat in speech-ul meu rata cu gasca, caci mult timp, de fapt, nu am facut diferenta intre ele (stiti la ce ma refer; sigur va aduceti aminte de cântecul ”Vulpeo, tu mi-ai furat…; da, exact aici era cuvantul care m-a indus in eroare).
E un sentiment tare ciudat sa iti dai seama ca esti singur, ca totul depinde de tine, ca nu poti avea nicio scuza, ca esti doar tu cu tine insati si nu mai exista alta varianta.
Durerea de gat ma tot sacaia si m-am gandit la un moment dat daca nu e cumva vreo somatizare – adica in loc sa traiesc intens vreun sentiment de frica fata de eveniment, firesc pana la un anumit punct, a aparut durerea de gat care sa elibereze tensiunea psihica si sa imi atraga atentia asupra unei parti din corp. (Explicatie pentru colegul de camera). Ma rog, in familie lumea deja tusea. Poate, totusi era o durere de gat reala :).
Plec eu spre locul cu pricina si, desi era duminica dimineata, si orasul gol ca noaptea, mi se pare drumul lung-lung. In sfarsit, ajung la sala de conferinta. Dupa ce salut pe cine intalnesc, ajung in fata salii, aud in dreapta mea vorbindu-se in engleza, nu ma uit in directia cu pricina, ci ma strecor spre scaunul cel mai din margine. Ei bine, trecusem de fapt pe langa Diana, unul dintre organizatorii evenimentului, care, de altfel, ma si invitase aici. De fapt, ma bucur de intalnirea cu ea, sunt un pic suparata pe mine ca nu m-am prins de la inceput.
Cu cine l-am confundat pe urmatorul speaker
Dar momentul acesta de usoara confuzie a fost neinsemnat pe langa urmatorul. Diana imi face cunostinta cu un domn si ii spune ca urmez sa tin conferinta de la 11:00, iar eu cu gandul la setting, am impresia ca trebuie sa fie cineva de la tehnic. Si dupa ce intind mana si ma balbai un pic, ii spun ca am un PPT si un document audio pentru conferinta. Domnul respectiv imi spune cu blandete (s-a prins ca eram un pic cu mintea teleleu, din cauza emotiilor) ca nu el se ocupa de asa ceva si mi-l arata pe adevaratul domn care se ocupa de partea tehnica. De fapt, omul pe care voiam sa-l pun la treaba era urmatorul speaker. Deja ajunsesm sa rad in sinea mea de mine si sa incerc sa ma detasez de boacanele pe care le facusem (si sa nu mai fac altele).
Viata merge inainte, nu? Avem o conferinta de tinut.
Intre timp, apare si Alexandra, cealalta organizatoare a Veg Fest, iar eu vorbesc cu ea de parca as fi cunoscut-o de cand lumea. Asta, pentru ca o vazusem la evenimentul de miercuri si ca o tot revazusem in fotografiile de la evenimentele din timpul saptamanii. Noroc ca a avut initiativa sa imi intinda mana si sa-mi zica sa facem cunostinta, ca nu ne stim (dar, stai, eu credeam ca o stiu atat de bine! :)).
Dupa ce le-am instalat pe toate la locul lor si PPT-ul meu si-a gasit locul pe ecranul din fata salii (oau, cum e sa-ti vezi prezentarea cat o vitrina de magazin!) si am si invatat cum sta treaba cu microfonul, am folosit hapul de avarie, salvator. Ma refer la unica pastila de gat cu miere si trandafir pe care o aveam la mine. A fost alegerea vietii mele! Vocea m-a tinut pana la sfarsitul conferintei.
In sfarsit, in fata salii. Singura
Iar cand am ajuns acolo in fata unei sali cu oameni… nu prea am avut timp sa ma concentrez asupra mea, caci trebuia sa-mi aduc aminte despre ce aveam de spus, desi chiar despre constientizarea emotiilor vorbeam. Dar daca e sa privesc in urma, cand vezi ca poti vorbi liber, ca in sala sunt oameni care nu te scapa din ochi, e un sentiment placut, amestecat cu un pic de frica. Nu ai loc de-ntors, trebuie sa te descurci pana la sfarsit. Ai uitat ceva? Nu-i nimic, exista prezenta de spirit, creativitate. Te-ai incurcat un pic. Nu-i nimic, reformulezi.
Ce am observat despre mine este ca am obiceiul sa caut in sala chipuri care imi zambesc, crezand ca acestia sunt oameni care ma aproba si care inteleg ce le povestesc. Si vorbesc uitandu-ma la ei, caci imi dau siguranta si un sentiment de calm.
Cumva ma linistesc si cei care stau cu ochii in telefoanele mobile, caci ma gandesc ca nu ma urmaresc, deci nu au cum sa ma critice :))). Ma rog, e gresit ce spun, dar important e cum imi gasesc resursele pentru a face fata intr-o situatie deloc confortabila.
De ce sunt suparata pe un burger vegetarian
Ah, si cum e sa-ti aduci aminte dupa ce s-a terminat totul ca ai uitat sa spui nu stiu ce mare lucru! (Am uitat sa le spun ca burgerul din prezentarea mea era unul vegetarian, care-mi luase mai bine de o zi sa-l prepar; caci daca tot esti la Veg Fest, sa stie omul ca nu-i aduci ispita sub nas, mai ales ca am vorbit si despre ce minunat e sa mananci uneori alimente interzise :)).
Si cand sa plec, am observat ca ar trebui sa ma catar pe o scena ca sa-mi scot laptopul din priza. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, domnul care instalase totul pe acolo, nicaieri. Ah! Il zaresc intr-un tarziu in spatele salii, stand in fund pe o saltea. Ajung acolo si il rog sa ma ajute. Dar el era cumva pierdut, de fapt intr-o stare profunda de relaxare, caci i se facea… masaj.
Iarasi sunt incurcata cand imi dau seama de situatie si ii cer scuze. Ma tot intrebam cat de mult am gresit, avand in vedere ca eu fusesem lasata balta, iar dumnealui era deja in timpul liber. Probabil chiar era in timpul liber, caci era duminica si probabil era unul dintre voluntarii care au ajutat la organizarea evenimentului.
Si, deodata, imi sare in ajutor… cine credeti?… chiar domnul speaker, despre care crezusem ca este cel care se ocupa de partea tehnica. Deci am avut eu o intuitie feminina, de am crezut ca ma va ajuta cu partea organizatorica. Iau laptopul fericita ca pot pleca, dar bine ca ma tine cineva de vorba. Apare si domnul de la masaj si imi spune ca in laptopul meu e un device care apartine telecomenzii pentru prezentare. Ce bine ca a aparut la timp, caci nu mi-as fi dorit deloc sa ma-ntorc sa-l aduc.
Cate si mai cate se pot intampla intr-o ora si jumatate!
65 de secrete
Am primit chiar si o carte in dar, inainte de conferinta, ”65 de secrete despre succes”, unde este coautoare prietena mea Ruxandra, carte pe care era asternuta o dedicatie asa, care sa ma imbarbateze: ”Cu speranta ca pana la capat vom deslusi cat mai multe retete de succes…”.
Ma bucur mult ca am trecut prin aceasta experienta. Ma bucur si mai mult ca am supravietuit :). Multumesc Dianei pentru invitatie si felicit organizatorii Veg Fest ca au reusit timp de o saptamana sa stranga atat de multi oameni dornici sa invete lucruri despre ei, despre cum sa te hranesti, despre cum sa-ti traiesti viata frumos.
Daca vrei sa afli tehnici si metode de Food Psychology, utile in relatia cu mancarea, dar si pentru o imagine de sine mai buna si pentru succes in alte arii ale vietii (pe unele le-am prezentat in conferinta), poti parcurge acum programul de dezvoltare personala ”(Re)Imprieteneste-te cu mancarea! Si cu tine insati” (carte si audiobook gratuit), pe care il poti gasi exclusiv aici.
Comentarii recente