Daca drumurile de vacanta va poarta pe Litoral, nu uitati sa va notati in agenda si Lacul Racilor. Asta, in cazul in care puneti la mare pret tihna, relaxarea si mancarea buna.
Trebuie sa recunosc – azi, la ora 10:00, nici nu-mi trecea prin cap ca la 12:00 voi fi pe malul lacului Tatlageac, in natura pura, pe care nici n-as fi visat-o.
Dar cum am ajuns sa iau o decizie neasteptata? Aveam in plan sa merg la Popasul pescarilor. Il stiam din peregrinarile mele facute cu ani in urma si adoram acel loc asezat intre ape. Doar ca intuitia m-a indemnat sa arunc o privire pe net, unde am gasit numai recenzii negative. Mi-a parut rau, nu stiu daca chiar as fi trait aceleasi experiente ca ale clientilor nemultumiti, dar nu am vrut sa risc.
Decizie salvatoare: mergem la Lacul Racilor
Asa ca in cateva minute de la citirea mesajelor negative despre Popasul pescarilor, am luat decizia salvatoare si cu adevarat inspirata: sa mergem la Lacul Racilor. Am si sunat sa intreb daca trebuie rezervare si mi-a raspuns o voce primitoare si prietenoasa.
Am ajuns in 15 minute de la Cap Aurora la Lacul Racilor, mergand pe strada Trandafirilor din… Neptun, pare-mi-se. De cum te dai jos din masina, te intampina o cladire frumoasa, unde poti gasi si cazare. Intr-un asemenea loc insa, nu ma intrebati de pretul cazarii… nu despre cazare mi-am propus sa scriu si oricum are cam triplul pretului zonei. Prin urmare, nu-ti ramane decat sa traversezi holul si o sala de restaurant mare ca de nunta si, deodata, ei bine, deodata privelistea iti taie suflarea: terasa de pe malul lacului, inconjurata de glastre cu muscate rosii, o salcie mareata intr-o parte, loc de intalnire al randunicilor gurese, luciul apei si razele de soare care patrund cu blandete sunt primul semn ca ai ajuns unde trebuie.
Vestile bune nu se opresc insa aici. Daca la Pescaria lui Matei am fost cuminte si am luat peste, de data asta a sosit momentul sa ma aventurez si mai mult in tainele bucatariei fructelor de mare. Ca de obicei, cand ajung la cherhanale sau pescarii, prima alegere sunt icrele. De obicei, icrele de stiuca. Au fost foarte delicate si apreciate chiar si de cel mic (si nu e putin lucru, caci e foarte-foarte selectiv in domeniul culinar).
Nelipsita a fost limonada. Nimic deosebit, ai putea spune. Ei bine, limonada a fost absolut extraordinara, menta si-a facut datoria de minune. Aici, o mentiune: a fost buna si cea fara menta, pe care abia am apucat sa o gust, fiindca apoi Ache „si-a facut constiincios datoria” si a varsat-o, tot jucandu-se cu paiele. Asa am trecut la limonada cu menta.
Racul din farfurie
Ce a urmat? O farfurie cu scoici verzi de Mediterana, ceva mai mari decat cele de la noi (nu ma intrebati cum le cheama). Sosul a fost cel care a facut din aceste minunatii marine un preparat delicios, o idee picant si foarte satios. L-am intovarasit cu cativa cartofi sotati cu rozmarin.
Si mi-ar fi fost imposibil sa nu gust din portia irezistibila, din fata sotului, de creveti cu sos alb si usturoi. Un adevarat deliciu. Crevetii nu au venit insa singuri. Intr-un colt al farfuriei, statea pe post de santinela un rac. Nu am mancat niciodata, nici nu am privit vreunul de-aproape. Asa ca eu am fost foarte incantata sa-l intalnesc. Si lucrurile au fost si mai simple cand sotul mi-a spus sa il iau repede de pe farfurie ca nu mai mananca nimic. Ma rog, daca-l lasam, as fi avut o sansa sa ma trezesc cu toata farfuria cu creveti, nu doar cu un rac rosu! 🙂
In timp ce savuram aceste bunatati, ma tot gandeam ca, desi sunt nascuta la malul marii, abia stiu sa le mananc. Dar pentru toate exista un inceput. Deocamdata, am descoperit ca ma atrag atat de mult. Asta e sigur.
Desert delicat
In general, nu prea iau desert de la restaurant, dar cand am citit „mousse de ciocolata”, m-am reorientat rapid. Si a fost o alegere minunata. Au sosit niste borcanele, eee, borcane, de fapt, cu o crema de ciocolata catifelata, asociata in mod fericit cu amaretti si decorata cu menta si cu o ramurica de coacaze rosii. Desertul te cucerea prin delicatete si prin modul cum erau facute combinatiile de textura si culoare.
Recomandarea lui Costin
Lui Costin i-au placut mult detaliile de decor cu tema marina, randunicile care zburau chiar pe deasupra noastra si se agatau de ramurelele de salcie. Si, desigur, desertul ciocolatos, de fapt, un mousse de ciocolata, despre care a spus ca este ca o inghetata mai topita. Aaa, si i-a mai placut prima limonada, fara menta, din care a reusit sa bea doar jumatate. Asta, pentru ca pe cealalta, cum spuneam, a intins-o pe masa.
Ma bucur nespus ca am mai descoperit un loc special, in Olimp, si sper sa continui descoperirile. Maine e o noua zi, ultima la Cap Aurora, si inca nu am luat vreo decizie. Poate ma ajutati cu o idee. E bine-venita.
Comentarii recente